Mesajul Decanului

În calitate de Decan al facultății, îmi revine deosebita plăcere de a evidenția apartenența Facultății de Economie Teoretică și Aplicată la marea comunitate reprezentată de Academia de Studii Economice din București, cea mai importantă instituție de învățământ superior economic din țară și una dintre cele mai cunoscute universități economice din Sud-Estul Europei.

La Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată, ne dedicăm în fiecare ziformării unor profesioniști desăvârșiti, oferind un corp profesoral de elită, darși o curriculă modernă, aliniată cerințelor pieței muncii. Printr-o conexiune solidă cu mediul de afaceri, reușim, de fiecare dată, nu doar să integrăm realitățile economice în procesul didactic, ci și să identificăm cele mai eficiente soluții pentru a le oferi studenților noștri abilitățile și competențele necesare într-un mediu profesional dinamic și competitiv. Totodată, parteneriatele noastre strategice ne permit să oferim studenților oportunități de practică valoroase, facilitându-le, astfel, tranziția către o carieră de succes.

Îi îndemn pe studenții noștri să își asume cu responsabilitate procesul de învățare, să privească educația ca pe o investiție în viitor și să valorifice fiecare oportunitate pentru dezvoltarea personală și profesională. Trăim într-o eră a oportunităților nelimitate, unde excelența, inovația și etica sunt pilonii unei cariere de succes. Vă încurajez să deveniți cea mai bună versiune a voastră și să contribuiți, prin cunoștințele, competențele și abilitățile dobândite, la progresul vostru, dar și al generațiilor viitoare.

Excelență în educație, responsabilitate în acțiune, impact în societate!

 

Scroll to Top